UBB: Părinţii care muncesc în străinătate nu-şi abandonează copiii
„Am finalizat studiul cu titlul «Confruntarea diferenţei prin practicile familiilor transnaţionale» iar concluziile au fost transmise, sub formă de recomandări, autorităţilor române. Propunem mai multe măsuri şi campanii care să sensibilizeze opinia publică şi să conştientizeze faptul că părinţii care pleacă să muncească în străinătate nu îşi abandonează copiii. Totodată, să fie explicit formulat faptul că există o mare parte dintre familiile transnaţionale care sunt funcţionale, iar aceşti părinţi care aleg să muncească în străinătatea fac un sacrificiu în speranţa unui viitor mai bun pentru copiii lor. De asemenea, propunem deschiderea mai multor centre culturale române destinate copiilor din străinătate în care aceştia să aibă şansa de a intra în contact cu limba şi cultura română, de a participa la activităţi împreună cu alţi copii, de a menţine o relaţie activă cu România, dincolo de graniţele familiei şi ale cercului de prieteni", Viorela Telegdi-Csetri, directorul unui proiect de cercetare asupra familiilor transnaţionale al Centrului de Studiere a Populaţiei din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj-Napoca.
Potrivit sursei citate, specialiştii UBB au mai avansat şi alte măsuri, printre care iniţierea, dezvoltarea şi deschiderea unui sistem de educaţie online de la clasa zero până la clasa a XII-a, cu posibilitatea de a susţine examenele în anumite puncte fixe din străinătate.
„Acest sistem ar asigura egalitatea de şanse în privinţa accesului copiilor la dezvoltarea unei relaţii cu ţara de origine a părinţilor. În multe ţări din Occident sunt programe de integrare a migranţilor în ţările de destinaţie. Pe un model similar, trebuie create centre pentru sprijinul copiilor români care se întorc definitiv sau vin pentru prima oară să locuiască în România. De asemenea, este nevoie de campanii care să mediatizeze nevoia copiilor care s-au născut şi au crescut în alte ţări de a păstra legătura cu ţara proprie de origine, alta decât România, şi constituirea de programe socioculturale care să permită participarea activă a copiilor la cultura ţărilor de care sunt ataşaţi. Se impune şi identificarea comunităţilor în care copiii pot deveni subiecţi ai traficului de persoane şi dezvoltarea unor programe de prevenţie", a subliniat cercetătorul de la Centrul de Studiere a Populaţiei al UBB.
Viorela Telegdi-Csetri a explicat că una dintre premisele de la care a pornit cercetarea a fost aceea că peste un sfert din populaţia României este implicată într-o familie transnaţională.
„Familiile transnaţionale sunt acele familii care au cel puţin un membru care locuieşte în altă ţară. Dacă înaintea Revoluţiei din 1989, numărul familiilor din România care aveau membri în străinătate era relativ mic, după Revoluţie, şi mai ales după intrarea României în UE, numărul acesta a crescut foarte mult. Estimând un număr minim de 3 milioane de români care locuiesc în afara ţării pentru diverse perioade de timp şi luând în calcul încă minim un membru al familiei lărgite care locuieşte în România, vom avea minim 6 milioane de români care experimentează o relaţie de familie transnaţională, adică peste un sfert din populaţia ţării", a spus sursa menţionată.
Cercetătorul UBB a menţionat că la nivelul discursului public din România, cei mai vizibili sunt „copiii rămaşi acasă" pentru care s-au realizat programe de intervenţie socială care să vină în sprijinul familiilor din care provin aceştia.
„Mobilitatea, în special cea a adulţilor în alte ţări, pentru perioade mai mici sau mai mari de timp, afectează direct viaţa copiilor din familiile transnaţionale. A creşte într-o astfel de familie are un impact major asupra întregii viziuni a acestor copii asupra vieţii, cât şi a opţiunilor lor în ceea ce priveşte viitorul. (...) Transferul îngrijirii copilului către un adult rămas acasă, de regulă o bunică, funcţionează, iar relaţionarea transnaţională este foarte frecventă şi pozitivă, prin comunicare IT&C, reţele de socializare şi vizitele reciproce. Totuşi, aceşti copii trebuie să înfrunte o stigmă socială ce este asociată cu cea a copilului abandonat. Această etichetă a fost pusă în discursul public de mai bine de 10 ani, atunci când părinţii, mamele în special, erau acuzaţi că îşi părăsesc copiii când pleacă în străinătate la muncă", a mai spus Viorela Telegdi-Csetri.
În cadrul studiului UBB a fost atinsă şi situaţia copiiilor născuţi în strănătate care au fie ambii părinţi de origine română, fie provin din cupluri mixte şi care au, din start, posibilitatea de a aparţine mai multor culturi.
„Desigur, acest lucru depinde foarte mult de modul în care părinţii şi comunităţile reuşesc să le dezvolte această identitate hibridă. Pentru cei rămaşi acasă, aceşti copii sunt o provocare - ei sunt «străinul», - spaniolul sau americanca. Cât timp părinţii cred în relaţionarea transnaţională cu România şi într-o posibilă reîntoarcere, investesc un efort enorm pentru ca aceşti copii să înveţe şi limba română. Însă, dacă familiile decid să se integreze în ţara-gazdă, scade dorinţa de a investi în relaţia cu România şi, sub motivaţia de a nu pune presiune pe copii o limbă nu foarte utilă, renunţă să îi mai înveţe limba română. Astfel, întâlnim situaţii imposibile în care copiii şi familia extinsă, bunici sau alte rude, nu pot comunica, pentru simplul motiv că nu cunosc o limbă comună", a mai arătat Telegdi-Csetri.
Potrivit studiului, dacă părinţii decid să se întoarcă când copilul este mai mic, au parte de foarte puţină susţinere de la instituţiile naţionale şi de la comunitatea locală, în condiţiile în care există puţine programe speciale de re/integrare în România pentru copiii care trăiesc în străinătate şi care se întorc în ţară din cauza deteriorării situaţiei sociopolitice din ţara lor, a divorţului sau a morţii unui părinte.
„În aceste cazuri, copiii nu sunt deloc pregătiţi pentru România, de cele mai multe ori neştiind deloc sau foarte puţin limba", a precizat Viorela Tlegdi-Csetri.
De asemenea, un alt aspect evidenţiat în studiul UBB se referă la oferta educaţională de învăţământ superior din România care se adresează copiiilor români crescuţi în străinătate şi care reprezintă un motiv pentru unii de a se întoarce.
„De multe ori, sistemul de educaţie din România este o alternativă mai bună pentru copiii care nu s-au adaptat în ţările din străinătate sau unde şcolile accesibile sunt de o calitate foarte slabă, iar şcolile bune sunt foarte scumpe", a mai explicat cercetătorul de la UBB.
Proiectul de cercetare al Centrului de Studiere a Populaţiei din cadrul UBB Cluj-Napoca s-a desfăşurat în perioada 2015 - 2017 şi a beneficiat de o finanţare de peste 500.000 de lei asigurată de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI).
