UBB și Camera de Comerț au lansat un nou portal privind legislaţia europeană

UBB și Camera de Comerț au lansat un nou portal privind legislaţia europeană
Universitatea Babeş-Bolyai a lansat astăzi un portal de informare privind impactul avut de monitorizarea legislaţiei europene asupra activităţii mediului de afaceri.

Numit "Importanţa legislaţiei europene a Pieţei Unice pentru mediul de business local", portalul vrea să faciliteze comunicarea între mediul academic şi cel de afaceri, prin evidenţierea legăturii dintre monitorizarea legislaţiei europene şi stabilirea în mod eficient a impactului pe care aceasta îl are asupra activităţii companiilor.

În deschiderea evenimentului, prorectorul UBB, Mihaela Luţaş, a declarat că "mediul academic clujean este nu doar deschis total spre mediul de afaceri, dar vine mereu cu noi iniţiative în domeniul cercetării, inovării şi managementului afacerilor pentru ca firmele din zonă să fie tot mai competitive şi să opereze eficient pe Piaţa Unică a Uniunii Europene şi pe piaţa globală".

La lansare au participat şi reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj şi ai lui Phillip Morris Romania, partenerii UBB la dezvoltarea portalului. În cadrul evenimentului au fost prezentate şi studii de caz care să exemplifice importanţa monitorizării legislaţiei europene pentru fiecare domeniu de activitate, dar şi pentru ca agenţii economici să aibă posibilitatea să evalueze specificul pieţei şi al impactului unui proiect legislativ încă din etapa de consultare publică, după cum se arată într-un comunicat de presă dat de Camera de Comerţ şi Industrie Cluj.

"Indiferent de domeniul în care activează, companiile trebuie să se informeze asupra contextului legislativ local şi european pentru a putea să-şi dezvolte operaţiunile şi să fie competitive nu numai pe piaţa din România. De asemenea, trebuie să cunoască procesul european de reglementare şi modalităţile prin care particularităţile pieţei locale pot fi luate în considerare şi reflectate de legislaţia europeană. Este un proces continuu de comunicare între mediul de business şi cel de reglementare care, dacă este realizat cu corectitudine şi eficienţă, nu poate fi decât benefic pentru piaţă", a precizat şi directorul de afaceri corporate al Phillip Morris Romania, Sorana Mantho.

Portalul a fost dezvoltat cu ajutorul studenţilor masteranzi ai Univeristăţii Babeş-Bolyai, care primesc burse din partea Phillip Morris Romania pentru realizarea unui portal de informare pentru mediul de afaceri local privind legislaţia europeană şi procesul de reglementare.

Lansarea a avut loc în cadrul conferinţei Piaţa Unică a Uniunii Europene-politici şi legislaţie (impact în România), organizată de catedra "Jean Monnet Ad Personam" de la Facultatea de Studii Europene şi de Clubul Întreprinzătorului Român.

 

Comenteaza