UMF "Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca a semnat Magna Charta Universitatum 2020

UMF "Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca a semnat Magna Charta Universitatum 2020

Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca a semnat Magna Charta Universitatum – MCU 2020, confirmând angajamentul UMF Cluj în promovarea libertății academice, autonomiei instituționale, responsabilității sociale și valorilor fundamentale ale învățământului superior.

"Universitatea noastră a semnat Magna Carta Universitatum - MCU 2020: un angajament global de promovare și susținere a libertății academice, a autonomiei instituționale, a conexiunii dintre predare și cercetare, a responsabilității sociale și a valorilor fundamentale ale învățământului superior.

Pe această cale, invităm instituțiile de învățământ superior la semnarea MCU 2020, devenind astfel parte a unei comunități formate din peste 950 de universități angajate în îmbunătățirea continuă a viitorului învățământului superior", transmit reprezentanții UMF Cluj.

Magna Charta Universitatum este un document semnat pentru prima dată de 388 de universități din întreaga lume în 1988, cu ocazia aniversării a 900 de ani de la Universitatea din Bologna, care conține principii ale libertății academice și ale autonomiei instituționale, un ghid pentru o bună guvernare și înțelegere între universități.

Și, pentru că de atunci, universitățile și mediile în care își desfășoară activitatea s-au schimbat foarte mult, a fost format un grup multinațional pentru a revizui Magna Charta Universitatum. Rezultatul acestui efort colectiv a fost un MCU revizuit, în iulie 2020, de Consiliul de Guvernare al Magna Charta Observatory.

Această nouă versiune nu modifică valorile fundamentale din forma originală, ci este un răspuns la cele mai recente provocări cu care universitățile se confruntă, recunoscând atât impactul la nivel global al activităților universitare, cât și responsabilitățile lărgite pe care universitățile le au la nivel local. Mai multe detalii despre MCU 2020, aici.

Comenteaza