Evaluarea Națională 2026. Clujul, din nou în TOPUL județelor la promovare, cu un procent de peste 90%

Evaluarea Națională 2026. Clujul, din nou în TOPUL județelor la promovare, cu un procent de peste 90%

Cel mai mare procent de promovabilitate la examenul de Evaluare Națională din acest an, înainte de contestații, s-a înregistrat în județul Cluj.

La nivel național, examenul a fost susținut integral de 143.251 de absolvenți de gimnaziu (din totalul celor 148.268 de absolvenți înscriși), rezultând o rată de participare de 96,6%.

Dintre elevii prezenți, 113.192 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 79%, ușor sub procentul de anul trecut, de 83,1%. 

30.059 dintre elevi au obținut medii sub 5. Au fost eliminați pentru fraudă/tentativă de fraudă 8 elevi (lucrările lor au fost notate cu 1, conform metodologiei).

În ceea ce privește situația pe județe, cel mai mare procent al mediilor peste 5 au municipiul București  - 92,2%, urmat de județul Cluj, cu 90,2% (în ușoară scădere față de anul trecut când promovabilitatea a fost de 92,1%). În top sunt și județele Prahova, cu 83,5% și Suceava, cu 83,3%. La polul opus, cele mai puține medii peste 5 vin din județul Călărași - 64,7%.

Elevii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, potrivit procedurii aprobate de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.

Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor, însă în situația în care se optează pentru contestarea notei/notelor, elevii completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că sunt informați cu privire la faptul că nota rezultată în urma reevaluării poate modifica nota inițială, prin creștere sau descreștere, după caz. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .