Raport: Inspectoratul de Urgenţă nu are carburant suficient, taie din numărul autospecialelor la intervenţii

Raport: Inspectoratul de Urgenţă nu are carburant suficient, taie din numărul autospecialelor la intervenţii
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj confirmă situaţia critică în care se află forţele de intervenţie, în ce priveşte logistica - în urmă cu 2 săptămâni jandarmii prezenţi la accidentul aviatic din Apuseni au cerut carburant din partea localnicilor. În aceeaşi situaţie se află şi ISU - anul trecut a avut multe perioade în care a rămas "cu foarte puţin carburant", conform unui raport.

Numărul intervenţiilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a crescut în medie, anul trecut, cu trei pe zi, conform unei evidenţe publicate azi de ISU. Astfel, e vorba de 33 intervenţii pe zi, faţă de 30 în 2012, în medie. În cele mai multe cazuri la situaţii de urgenţă a intervenit Detaşamentul de Pompieri Cluj-Napoca, dar şi Secţia de Pompieri Colina din Mănăştur.

Conform raportului, insuficienţa resurselor financiare şi logistice şi-a pus amprenta pe toate activităţile instituţiei - începând cu intervenţia şi terminând cu pregătirea personalului, în special a celui operativ. Astfel, au existat câteva perioade anul trecut când ISU Cluj a rămas "cu foarte puţin carburant": "plinul la toate maşinile de intervenţie şi transport este de aproximativ 11000 l, iar în rezervoarele maşinilor mai aveam 3000l", arată raportul. Totodată, din cauza lipsei banilor ISU Cluj a fost nevoit să suspende toate activităţile de pregătire, aplicaţiile şi
exerciţiile cu tehnică, în subunităţi şi în teren. În plus ISU a redus la minimul posibil autospecialele participante la intervenţii - "la cele la care în mod obişnuit se mergea cu două autospeciale, s-a mers cu una, la accidentele rutiere, cu biciclişti şi pietoni loviţi etc., nu au mai participat autospeciale de descarcerare, care aveau rolul de protejare şi delimitare a locului accidentului", arată raportul.

Mai mult, ISU Cluj arată în raport că activitatea de control, la toate compartimentele, a fost uneori formală. "Cei cu drept de control nu au manifestat suficienţă fermitate şi profunzime în analiza rezultatelor şi stărilor de fapt", subliniază raportul. Acesta mai arată "probleme de comportament" la o parte a personalului, "de superficialitate  în cunoaşterea şi aplicarea prevederilor regulamentelor militare, ordinelor şi instrucţiunilor".

Etichete
Comenteaza