Tragedie pe E60. Soț și soție, morți în accident, două fete, în stare gravă la Cluj

Tragedie pe E60. Soț și soție, morți în accident, două fete, în stare gravă la Cluj
Un accident deosebit de grav s-a înregistrat între localitățile clujene Poieni și Ciucea. Drumul European nr. 60, Cluj-Napoca - Oradea, a fost blocat timp de cinci ore, iar cozile de mașini s-au întins pe câțiva kilometri.

"Am intervenit ca urmare a unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme și un autotren. Accidentul a avut loc pe DN1E60, între localitățile Poieni și Ciucea, unde din păcate două persoane au decedat, iar alte patru au fost rănite ca urmare a acestuia. Circulația a rămas blocată din cauza autotrenului răsturnat perpendicular pe carosabil.

Două autospeciale cu modul de descarcerare au intervenit din cadrul Detașamentului de Pompieri Huedin, alături de trei ambulanțe SMURD, din care una de terapie intensivă, și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Au fost descarcerate trei persoane, iar patru au fost transportate la spital, dintre care una în stare de inconștiență. De asemenea, au fost întreprinse de către operatorul economic, care are în proprietate autotrenul, măsuri privind eliberarea carosabilului prin ridicarea autotrenului cu o macara de mare tonaj", a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

Administratorii paginii Info Trafic Județul Cluj au sintetizat accidentul astfel: "La ieșire din localitatea Poieni, un autoturism Peugeot care circulă spre Oradea pătrunde brusc pe sensul opus și intră în coliziune cu un camion care circulă spre Huedin.

În urma impactului, autoturismul Peugeot revine pe sensul său și intră în coliziune cu un autoturism BMW care circulă în spatele său, iar camionul în încercarea de a-l evita, intră în balans și se răstoarnă perpendicular pe axul drumului". Circulația în zonă s-a reluat după ora 22:00.

Persoanele decedate din autoturismul Peugeot erau un cuplu din localitatea bihoreană Sântandrei. Cele două coliziuni frontale violente le-au provocat răni fatale șoferului și pasagerei aflate pe bancheta din spate, soția acestuia.

În aceeași mașină se afla fiica lor, care a suferit leziuni grave, fiind transportată de urgență la spital, la Cluj-Napoca. De asemenea, o altă fată care s-ar fi aflat în mașină era în stare gravă, ambele având nevoie de transfuzii de sânge. Cei patru se deplasau dinspre Cluj-Napoca spre Oradea, tinerele fiind venite aici pentru meditații în vederea examenului de admitere la facultate.   

Comenteaza