Numărul extracomunitarilor care ajung în UE fără a fi eligibili pentru azil este în creştere

Numărul extracomunitarilor care ajung în UE fără a fi eligibili pentru azil este în creştere
Numărul extracomunitarilor care ajung în spaţiul Uniunii Europene fără motive reale pentru a solicita azil este în creştere, anunţă Comisia Europeană şi Agenţia pentru protecţia frontierelor (Frontex).

Peste 54.500 de imigranţi clandestini au venit în Uniunea Europeană în anul 2016, dintre care 50.668 prin Grecia, conform datelor Agenţiei ONU pentru Refugiaţi. Numeroase naufragii au avut loc în Marea Mediterană recent, soldate în ianuarie cu 235 de morţi.

"Numărul persoanelor care ajung în Europa dar nu au solicitări întemeiate pentru a solicita azil este în creştere", a transmis joi Comisia Europeană.

Potrivit Agenţiei UE pentru protecţia frontierelor (Frontex), numărul cetăţenilor sirieni care au ajuns în Grecia a scăzut în ultimele luni, crescând cel al irakienilor.

"Procentajul imigranţilor care se declară sirieni a scăzut considerabil în ultimele luni", a transmis Frontex, precizând că 39% dintre extracomunitarii ajunşi în decembrie 2015 în Grecia au fost sirieni, comparativ cu 43% în noiembrie şi 51% în octombrie.

 

Comenteaza