CONTROVERSAT II: Dacă ar coborî acum pe pământ, IISUS ar avea MAŞINĂ 4x4 şi FACEBOOK

CONTROVERSAT II: Dacă ar coborî acum pe pământ, IISUS ar avea MAŞINĂ 4x4 şi FACEBOOK
O declaraţie făcută, la Realitatea FM Cluj, de actorul Bogdan "Bob" Rădulescu, a dat naştere unui şir de reacţii. Tot la Realitatea FM.

"Biserica ar trebui să se uite la modelul său de om. Fiecare companie are în fruntea sa un CEO; al creştinismului este Iisus. Patriarhul ortodox şi clerul ar trebui să se uite la Iisus şi să se întrebe: „Iisus a venit pe un Mercedes? A, a venit pe un măgar. Care a fost stilul său de viaţă? Seamănă cu al nostru? Cum ar fi să luăm de la noi şi să le dăm celor nevoiaşi? (...) Când a scos zarafii din casa Tatălui Său, Iisus le-a răsturnat toate mesele. Dacă ar reveni pe pământ în 2016, ar face la fel: ar intra în Catedrala Mânturii Neamului şi în business-ul Bisericii şi le-ar întoarce cu capul în jos", declara, la Realitatea FM, actorul Bogdan "Bob" Rădulescu. Afirmaţia sa a fost primită cu rezerve de unii, cu satisfacţie de alţii. Şi a stârnit un exerciţiu de imaginaţie inedit, în emisiunile de prânz de la Realitatea FM: cum s-ar comporta Iisus Hristos dacă ar coborî pe pământ în 2016?

Citeşte şi: CONTROVERSAT: „Dacă Iisus ar coborî pe pământ, patriarhul l-ar răstigni a doua oară"

Primul care a intrat în joc a fost părintele Teodor Lazăr, preotul paroh al catedralei greco-catolice "Schimbarea la faţă". "Dacă Hristos ar folosi o maşină? Cu siguranţă că ar folosi, ca să ajungă în cât mai multe locuri cât mai repede. Ar fi o maşină 4x4. Asta apropos de măgar, care este tot 4x4. Ceva bun şi ieftin. Trebuie să fim oneşti: contează ce faci cu maşina. Dacă parchezi doar în faţa unui covor roşu nu e ok, dar poţi să duci nişte bătrânici la spital sau la cumpărături. Am colegi de la ţară care fac lucrul acesta pentru credincioşi. E de discutat cât aur pui pe bara de la Mercedes sau la gâtul tău. Un calculator ar folosi cu siguranţă, unul performant, dar unicul său scop ar fi să ducă adevărul spre oameni. Ar fi branşat total la ce înseamnă informaţie şi ar folosi orice instrument pentru a propovădui adevărul", a subliniat părintele Lazăr.

Într-o ediţie specială a emisiunii "1 la 1", de la Realitatea FM Cluj, invitat a fost ÎPS Andrei. Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului a făcut, la rândul său, un exerciţiu de imaginaţie.

"Şi eu cred că Mântuitorul s-ar folosi de toate mijloacele moderne pentru a propovădui credinţa. Ar avea şi Facebook. Un lucru însă este de luat în seamă. Toate mijloacele tehnice sunt bune, dacă sunt folosite cum trebuie. Cu un cuţit poţi tăia şi pâine, cu un cuţit poţi şi înjunghia", a spus ÎPS Andrei, mitropolitul Clujului.

Întrebat dacă el însuşi foloseşte tehnică modernă, ÎPS Andrei a confirmat: "Eu am calculator, trimit mailuri, dar nu am Facebook. Secretarul meu are, aşa că suntem conectaţi şi pe această cale cu credincioşii. Am telefon mobil, nu chiar ultima variantă, dar util, cu Internet".

 

Comenteaza