Trafic internaţional de medicamente, orchestrat de la Cluj. Prejudiciu 55 de mil lei + anchetă DEA SUA

Trafic internaţional de medicamente, orchestrat de la Cluj. Prejudiciu 55 de mil lei + anchetă DEA SUA
Procurorii DIICOT au efectuat 47 de percheziții la membrii unei rețele infracționale, care ar fi câștigat, ilegal, prin trafic internațional de medicamente, aproximativ 55 de milioane de lei.

Din cercetări, a reieșit că, în perioada 2012 - 2018, rețeaua infracțională, organizată pe mai multe paliere, ar fi distribuit, fără drept, în principal în SUA, medicamente supuse controlului special, scoase din circuitul legal (Codeină, Xanax sau Diazepam, n. red.). Medicamentele erau astfel scoase din circuitul legal, prin intermediul unor farmacii din județele Cluj și Bistrița-Năsăud, cu complicitatea unor farmaciști.

Comenzile erau preluate în sistem on-line, printr-un call-center, ce funcționa în județul Cluj. Membrii grupării ar fi pregătit, ambalat și expediat comenzile, sub forma unor scrisori poștale, către clienți din SUA, care comandau produsele prin intermediul unor farmacii on-line. Banii erau primiți prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani, de către alți membri ai grupării.

Prin intermediul unor conturi off-shore și a unor firme pe care le controlau direct, membrii grupării ar fi disimulat adevărata proveniență a banilor, creând aparența obținerii legale a unor venituri. Prin activitatea infracțională, aceștia ar fi obținut aproximativ 55 de milioane de lei.

Investigațiile au fost demarate în urmă cu patru ani, polițiștii români beneficiind de sprijinul autorităților americane DEA (Drug Enforcement Administration) - SUA, prin intermediul unor comisii rogatorii internaționale.

 

Comenteaza