Înmormântarea lui Verestoy Attila: peste 1.000 de participanți

Înmormântarea lui Verestoy Attila: peste 1.000 de participanți
Peste o mie de persoane l-au condus, sâmbătă, pe ultimul drum pe senatorul Verestoy Attila, care a fost înmormântat în Cimitirul Reformat din Odorheiu Secuiesc, printre aceştia numărându-se parlamentari ai UDMR, ai partidelor româneşti, precum şi invitaţi din Ungaria.

Funeraliile lui Verestoy Attila au avut loc, sâmbătă, în Cimitirul Reformat din Odorheiu Secuiesc, în prezenţa a peste o mie de persoane, printre care parlamentari ai UDMR, dar şi ai partidelor româneşti - vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale şi ai Guvernului.

De asemenea, la ceremonia funerară au participat parlamentari şi foşti parlamentari din Ungaria, printre care Szili Katalin, fost preşedinte al Parlamentului de la Budapesta.

În discursul rostit la înmormântare, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că în cei aproape 64 de ani de viaţă, Verestoy Attila a trăit cât pentru mai multe vieţi.

"Nu am fost pregătiţi pentru moartea lui Attila Verestóy. Ne-a prins nepregătiţi pentru că a venit prea devreme. Mult prea devreme. Şi totuşi a venit momentul să ne luăm rămas bun de la Attila pentru că în faţa morţii suntem neajutoraţi. Mici şi vulnerabili. În cei aproape 64 de ani de viaţă, Verestóy Attila a trăit cât pentru mai multe vieţi. A trăit viaţa la intensitate maximă, s-a confruntat cu toate obstacolele care i-au apărut frontal, în perioada de tinereţe şi apoi la maturitate, când s-a implicat în viaţa comunităţii", a spus Kelemen.Senatorul Verestóy Attila a murit în data de 24 ianuarie, la vârsta de 63 de ani, într-o clinică din Viena. El suferea de o boală incurabilă.

Verestoy Attila s-a născut în 1954, la Odorheiu Secuiesc. Până în 1990 a fost inginer la două întreprinderi din Gheorgheni şi Odorheiu Secuiesc, apoi asistent la Institutul Politehnic, Bucureşti, Facultatea de Chimie Industrială şi cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetare şi Proiectare pentru Chimie Anorganică şi Metale Neferoase, Bucureşti.

În 1990 a devenit consilier la Cabinetul vicepreşedintelui FSN Király Károly. Tot atunci a fpst membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi preşedinte al Comisiei Permanente pentru Minorităţi.

Din 1990 a fost parlamentar, fiind unul dintre cei care au deţinut cele mai multe mandate în Parlamentul României.

A absolvit Facultatea de Tehnologie Chimică la Universitatea Politehnică Bucureşti, 1994, fiiind şi doctor în chimie anorganică şi protecţia mediului.

Totodată, a absolvit şi Colegiul Naţional de Apărare, dar şi Colegiul de studii strategice "George C. Marshall", din Germania. În acest mandat, făcea parte din Comisia SRI.

Pe parcursul activităţii sale politice, a deţinut diverse funcţii de conducere la nivel central şi teritorial în UDMR.

 

 

 

Comenteaza