A 13-a pensie pentru pensionarii clujeni
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 23:53
- Eveniment
- Ascultă știrea
Ei au ridicat aceste revendicãri ieri în cadrul unei Adunãri Generale a Ligii pentru Apãrarea Drepturilor Pensionarilor. Totodatã, zecile de pensionari revoltati, prezenti la eveniment, au solicitat respectarea legislatiei pensiilor, în special cea referitoare la Grupa I de muncã.
“Aveam nevoie de statut, de un sediu si multe altele, dar acum suntem în legalitate. înainte de a forma aceastã asociatie, am trimis memorii la toate instituitiile locale si centrale pentru a gãsi o rezolvare a problemelor noastre, dar nu am reusit”, a spus de la tribunã Nicolae Smaranda, presedintele asociatiei.
O altã cerere a Ligii a fost acordarea unei a treisprezecea pensii pentru sãrbãtorile de Crãciun si Paste. “Peste tot în UE se acordã, numai la noi, nu”, a spus un pensionar din salã. De asemenea, pensionarii sunt nemultumiti atât de Casa Nationalã de Pensii, cât si de cea judeteanã. Ei acuzã cele douã institutii cã nu doresc sã introducã o serie de sporuri la pensii.
Cele mai multe discutii s-au purtat pe marginea calculãrii pensiilor pentru grupa I si a II-a de muncã, care acum oferã sume extrem de mici, de 48, respectiv 24 de lei pe punct de pensie dupã 20 de ani de muncã deosebit de grea. Deputatul Mircia Giurgiu, prezent la eveniment, a spus cã va sustine revendicãrile pensionarilor.
“Am fãcut un proiect de lege prin care sã fie majorate veniturile solicitate. încerc sã îi sprijin cât pot, desi deja Guvernul, prin Ordonanta nr. 100, le-a mãrit pensiile”, a mai spus deputatul. La dezbatere au participat pensionari din sistemul public, fosti angajati ai sectoarelor de stat din sectorul minier, metalurgic, chimie, constructii, CFR sau culturã.


