Consorţiul Universitaria protestează din nou împotriva Legii Educaţiei

Consorţiul Universitaria protestează din nou împotriva Legii Educaţiei
Rectorii universităţilor care compun consorţiul Universitaria, între care şi “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca au remis astăzi, din nou, o declaraţie de protest împotriva adoptării Legii Educaţiei prin răspundere guvernamentală.
Declaraţia a fost remisă şi în urmă cu două săptămâni şi este semnată de rectorii Universităţilor de Vest Timişoara, ASE Bucureşti, “Babeş-Bolyai” Cluj şi “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Aceştia arată că astfel de legi nu au fost adoptate “în nicio ţară din Uniunea Europeană” prin mecanismul răspunderi guvernamentale, despre care rectorii spun că este unul “discutabil”.

“Aşa cum Consorţiul „Universitaria” a arătat în declaraţii anterioare, nici un proiect de legislaţie nu face faţă problemelor actuale ale învăţământului din România şi nici abordărilor educaţiei din Europa actuală. Este nevoie de un alt proiect de lege, iar elaborarea acestuia este de competenţa ministrului educaţiei în funcţiune”, arată rectorii, care adaugă că cer autorităţilor “să se revină la raţiune şi să se înainteze spre adoptarea unei legislaţii pe căile normale într-o democraţie europeană”.

Amintim, Guvernul şi-a asumat astăzi răspundere privind  Legea Educaţiei Naţionale şi a trimis actul normativ preşedintelui Traian Băsescu pentru promulgare.
Comenteaza