Spărgători prinşi în flagrant

Spărgători prinşi în flagrant
Trei tineri care au spart un magazin din satul Corpadea din comuna clujeană Apahida au fost prinşi în flagrant în noaptea de duminică spre luni.
Este vorba de Attila R. (23 de ani), Răzvan C. (20 de ani) şi Daniel I. (33 de ani), care au fost prinşi de poliţişti în jurul orei 1 dimineaţa, după ce au pătruns prin efracţie în incinta unei firme, de unde au furat diverse bunuri alimentare şi nealimentare, în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei. Doi dintre ei, Răzvan C. Şi Daniel I., au fost arestaţi luni pentru 29 de zile, în urma dispoziţiei date de Judecătoria Cluj-Napoca.

Comenteaza