Un indian care locuia ilegal în Cluj are interdicţia de a intra în ţară în următorul an

Un indian care locuia ilegal în Cluj are interdicţia de a intra în ţară în următorul an
Un bărbat din India a fost prins de poliţiştii clujeni ieri şi acuzat de şedere ilegală în ţară. În fapt acesta avea permis de şedere în România, însă documentul expirase.


Bărbatul a fost depistat după ce, din verificări, a rezultat că permisul de şedere al acestuia expirase în luna septembrie şi că pe numele acestuia a fost emisă, în aceeaşi lună, o decizie de returnare, prin care acesta era obligat să părăsească ţara într-un termen de 30 de zile. Menţionăm, permisul de şedere a fost eliberat având în vedere că cetăţeanul indian este membru al unei familii din România.

Indianul a fost condus sub escortă la Centrul de cazare al străinilor luaţi în custodie publică, din Arad, şi va fi returnat în ţara de origine. Conform şefului Serviciului pentru Imigrări din Cluj, Marius Luduşan, acesta are interdicţie de a mai intra pe teritoriul ţării în următorul an.
Comenteaza