Hotelul poliţiştilor clujeni a costat 1,5 milioane de euro
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 17:45
- Eveniment
- Ascultă știrea

Fostul Hotel Colina, dat în administrarea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj după revoluţie, a fost reabilitat. Inspectoratul clujean mai aşteaptă alocarea fondurilor pentru mobilier şi logistică, după care hotelul, dar şi noul sediu al Secţiei IV de Poliţie vor fi inaugurate oficial. Potrivit conducerii IPJ Cluj, acestea vor fi “cele mai moderne din ţară”.
Cu o întârziere de aproape un an de la data oficială stabilită pentru darea în folosinţă a Centrului de Pregătire pentru zona Ardealului şi a Secţiei IV de Poliţie “Colina”, lucrările la cele două unităţi se află pe ultima sută de metri. De curând, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a aprobat alocarea unei sume de aproximativ 800.000 de lei pentru dotarea cu mobilier şi tehnică IT a secţiei de poliţie, bani pentru care urmează să fie organizată o licitaţie.
“Până acum am investit cinci milioane de lei şi aşteptăm şi restul de bani. E cea mai modernă secţie de poliţie din ţară reabilitată la standarde europene. Am creat un spaţiu de primire, în care oamenii vor aştepta în condiţii decente, respectiv pentru persoanele cu dizabilităţi am construit o rampă şi toalete speciale”, a explicat comandantul IPJ Cluj, chestorul Ioan Păcurar, într-un itinerariu prin noua clădire de trei stele.
Pentru a mări spaţiul celor 14 birouri care vor funcţiona în cadrul Secţiei IV de Poliţie, s-a luat decizia spargerii balcoanelor care au fost complet acoperite cu geamuri termopan. “în faţa birourilor vor fi plantaţi copaci şi va fi amenajat un gazon, respectiv parcări pentru poliţiştii care vor fi cazaţi în hotel. în fiecare birou vor fi maxim doi poliţişti care vor avea la dispoziţie aproximativ 15 mp. Era nevoie de o astfel de secţie pentru cei 100.000 de clujeni care locuiesc în Mănăştur”, mai arată Păcurar.
La parterul hotelului de două niveluri şi 58 de camere va funcţiona un restaurant cu panoramă spre secţia de poliţie, iar atmosfera va fi “animată” de proiecţiile care vor rula pe cele două plasme LCD gigantice.
Bucătăria este dotată conform ultimelor standarde de calitate. Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) care vor fi cazaţi în hotelul unde va funcţiona şi Centrul de Pregătire pentru poliţiştii şi personalul MAI din zona Ardealului vor putea participa la reuniuni chiar în incinta hotelului pentru că la primul etaj a fost amenajată o sală specială pentru conferinţe.
“Este un hotel cu circuit închis. De acum, nu vom mai fi nevoiţi să închiriem alte hoteluri pentru activităţile noastre. îl pot aprecia la 3*. Camerele sunt micuţe, însă sunt aranjate şi au strictul necesar pentru o persoană cazată aici. Ar putea veni chiar şi preşedintele pentru că siguranţa va fi una înaltă”, explică mândru şeful IPJ Cluj.
Concomitent cu începerea lucrărilor la hotel şi la Secţia IV de Poliţie, au fost demarate şi lucrările de reabilitare a sediului Secţiei III, situat pe strada Albac. Pentru această lucrare au fost alocate patru milioane de lei. “Din cauza problemelor financiare, lucrările sunt întârziate. Sperăm că vom primi banii pentru că poliţiştii Secţiei III îşi desfăşoară activitatea la Palocsay, unde condiţiile nu sunt tocmai bune”, spune chestorul.
După finalizarea lucrărilor la cele două unităţi, Păcurar susţine că va cere bani pentru reabilitarea a 14 posturi de poliţie comunală. Printre posturile care au nevoie urgentă de reparaţii capitale se numără cele din Baciu, Apahida şi Floreşti. în prezent, IPJ Cluj plăteşte chirie pentru secţiile de poliţie II, III şi V.
Pompierii stau pe tuşă
Alături de noul hotel al IPJ se afla sediul subunităţii “Colina” a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Avram Iancu” Cluj. Deocamdată, singurele lucrări de reparaţie executate sunt cele făcute din sume obţinute în urma campaniei “2% pentru SMURD”.
“Avem o subunitate acolo, însă noi suntem direct subordonaţi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Ei alocă fondurile”, a declarat Andrei Biriş, purtătorul
de cuvânt al ISU.