Silviu Chişcan are 18 ani şi este deţinut la un penitenciar pentru copii şi tineri. Urmează să se libereze peste câteva zile, când află că mama sa vrea să-l ia pe fratele mai mic în Italia. Prins ca într-o cuşcă între pereţii puşcăriei, Silviu trebuie să ia o decizie rapidă. Şi devine... terorist. O ia ostatică pe Ana, studenta care-şi face practica în închisoarea aceea şi pe care o place, adolescentin, ca să-şi oblige mama să nu-l ia pe micul Marius de acasă. Apoi, Silviu iese cu Ana la o cafea, undeva pe şoseaua dintre puşcărie şi oraş, iar, în final, se predă mascaţilor trimişi în căutarea lui. Acesta este, povestit sec, subiectul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, cel mai nou film românesc.
“Eu când vreau să fluier, fluier” este primul lungmetraj al regizorului Florin Şerban şi debutul pe ecran al tinerilor actori George Piştereanu şi Ada Condeescu. Scenariul, realizat de regizor împreună cu Cătălin Mitulescu, pleacă de la o cunoscută piesă de teatru a Andreei Vălean. Filmul a fost lansat în România în 26 martie, după ce a primit “Ursul de Argint - Marele Premiu al Juriului” şi Trofeul “Alfred Bauer” la prestigiosul Festival de Film de la Berlin.
Florin Şerban s-a născut în 1975, la Reşiţa. A studiat filosofia la Cluj şi regia de film la Bucureşti şi Columbia University din New York. A realizat patru scurtmetraje, iar acum lucrează la un al doilea lungmetraj numit “El Rumano”. Cei doi actori principali, Ada Condeescu şi George Piştereanu, sunt încă studenţi la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Pentru a-şi crea rolurile, ei au petrecut mai multe săptămâni alături de deţinuţi.
Pelicula lui Florin Şerban este extrem de dură, deşi nu are accente îngroşate sau scene “naturaliste”. Impactul ei foarte puternic vine din felul în care regizorul dozează acţiunea. Tensiunea creşte prin acumulare, prin deruta lui Silviu, care se vede pus în faţa unei situaţii neaşteptate fără a putea acţiona. Florin Şerban a construit filmul în două registre, unul intens, cu secvenţe brutale de puşcărie – certuri între deţinuţi, abuzuri, conflicte de putere – şi momente desfăşurate în timp real, în care personajele sunt urmărite de o cameră mobilă în timp ce merg, se spală sau mănâncă.
Alternanţa de ritm contribuie şi mai mult la impactul filmului. “Eu când vreau să fluier, fluier” este un film special în peisajul cinematografic românesc. Şocant, dureros, emoţionant, foarte simplu, povestind despre o experienţă general-umană şi lăsându-i pe privitori să ducă mai departe mesajul final, accesibil oricărui spectator, are toate şansele să devină un mare succes de public şi critică în România, ca şi oriunde în lume. E un duş rece pentru indiferenţa noastră cotidiană.
Filmul în cifre
Scenariul de la “Eu când vreau să fluier, fluier” a cunoscut 38 de versiuni înainte ca filmul să intre în producţie. Regizorul a lucrat timp de câteva luni cu deţinuţii de la Penitenciarul pentru copii şi tineri din Craiova, iar unii dintre ei îşi joacă propriile roluri în film.
Pentru rolul principal, selecţia a fost făcută din 700 de candidaţi, castingul desfăşurându-se chiar şi în şcoli profesionale sau săli de box. Bugetul producţiei a fost de 900 de mii de euro.
