Universitatea Tehnică din Cluj primeşte patru milioane de lei

Universitatea Tehnică din Cluj primeşte patru milioane de lei
Ministrul Daniel Funeriu a anunţat că acordă "bonus suplimentar" universităţilor care fuzionează, primii beneficiari urmând să fie Universitatea de Nord din Baia Mare şi Universitatea Tehnică din Cluj, care au promis fuziunea până la 1 ianuarie 2012 şi care vor primi aproximativ 4 milioane de lei.

"Am fost informat că senatul Universităţii de Nord din Baia Mare şi al Universităţii Tehnice Cluj au hotărât să fuzioneze. Am dat aprobare pentru un antecontract de fuziune urmând ca această acţiune să se încheie până la 1 ianuarie 2012. Totodată, am hotărât alocarea unei sume suplimentare de aproximativ 4 milioane de lei consorţiului nou creat prin această fuziune", a precizat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, vineri, într-o conferinţă de presă.

El a spus că, din 2012 vor primi "bonus semnificativ" şi alte universităţi care vor fuziona.

"Am hotărât ca din 2012 universităţile care fuzionează să primească bonus semnificativ. De asemenea, şi discuţiile privind fuziunea dintre Universitatea Politehnică Timişoara şi UMF Timişoara sunt în stadiu foarte avansat în privinţa fuziunii", a mai spus Funeriu.

Comenteaza