Primăria trebuie să reanalizeze ofertele pentru sala polivalentă

Primăria trebuie să reanalizeze ofertele pentru sala polivalentă
Curtea de Apel Cluj a hotărât că expertiza tehnico-financiară efectuată cu privire la sala polivalentă a fost corectă, iar rezultatul licitaţie, în urma căreia CON-A a fost desemnată câştigătoare a contractului de execuţie a lucrărilor, trebuie anulat.

În ceea ce priveşte anularea contractului dintre Primăria Cluj-Napoca şi CON-A, instanţa nu s-a pronunţat, întrucât compania ACI, în calitate de reclamant, nu a formulat o astfel de cerere.

În motivarea Curţii de Apel Cluj se aduce în discuţie şi cererea Primăriei de a se lămuri dispozitivul sentinţei instanţei de fond, adică a Tribunalului Cluj, pronunţată în luna martie. Astfel, Curtea „apreciază că dispozitivul instanţei nu trebuie lămurit, nu este interpretabil, ceea ce a dispus instanţa a fost în mod categoric de a desfiinţa rezultatul procedurii de achiziţie publică, de a repune părţile în situaţia anterioară prin obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor depuse în această procedură, motivele avute în vedere de instanţă fiind expuse în cadrul considerentelor hotărârii, care în mod evident face corp comun cu dispozitivul acesteia. Prin urmare, ceea ce trebuie să facă autoritatea contractantă este să respecte şi să aplice dispozitivul hotărârii judecătoreşti, care conţine sintagme, apreciem noi, inteligibile".

După ce constată că expertiza efecuată în dosar este făcută cu respectarea tuturor procedurilor legale, Curtea de Apel Cluj critică primăria, care, în calitate de autoritate contractantă a acceptat o ofertă alternativă, neconformă, respectiv cea a CON-A. „Rezultă, astfel, o serie întreagă de neconformităţi ale ofertei declarate câştigătoare cu cerinţele minime prevăzute în caietul de sarcini, neconformităţi care au avut influenţă asupra preţului ofertat, preţ care a reprezentat criteriul de atribuire al contractului. Mai mult decât atât, rezultă cu evidenţă că oferta declarată câştigătoare este o ofertă alternativă, prin soluţiile alternative pe care le-a propus, interzisă de dispoziţiile legale în materie şi de documentaţia de atribuire, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile 36 alin. 2 din HG nr. 925/2006, trebuia să fie respinsă ca neconformă. În legătură cu cele reţinut anterior, autoritatea contractantă a invocat dispoziţiile art. 79 din HG nr. 925/2006, considerând că suntem în prezenţa unor abateri tehnice minore, care pot fi corectate. Potrivit dispoziţiilor legale invocate de acest recurent, în cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă conţinutul propunerii tehnice, oferta sa va fi considerată neconformă; se acceptă modificări ale propunerii tehnice în măsura în care acestea reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire. Or, autoritatea contractantă nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de dispoziţiile legale precitate pentru a putea concluziona că ne aflăm în prezenţa unor abateri tehnice minore. Mai mult decât atât, pe lângă neconformităţile redate anterior, experţii au constatat că în oferta financiară nu sunt incluse toate cantităţile de beton necesare edificării sălii polivalente. Pe de altă parte, tot din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că preţul ofertat de asocierea CON-A nu este sustenabil, fiind imposibilă edificarea unei săli polivalente cu caracteristicile solicitate în documentaţia de atribuire, la preţul declarat câştigător", se arată în motivarea Curţii de Apel Cluj.

Prin urmare, Primăria Cluj-Napoca este obligată să reia procedura de achiziţie publică de la etapa evaluării ofertelor, însă deja cea depusă de CON-A a fost declarată de instanţă ca fiind „neconformă". Având în vedere că o a treia ofertă, cea a companiei Dafora, a fost descalificată de la bun început, rămâne doar oferta ACI. Probabil că lucrările la sala polivalentă, sistate în martie, vor fi reluate de ACI, la preţul ofertat de această companie.

 

Etichete
Comenteaza