Se reia cazul “Jaf la BT”

Se reia cazul “Jaf la BT”
Procesul va avea loc azi la Curtea de Apel. Nici noua expertiză de înălţime a unuia dintre atacatori, nici cea contabilă nu sunt finalizate, deşi au trecut trei luni de la solicitare.

A patra încercare a autorităţilor de a măsura înălţimea autorilor jafului pentru a o compara cu cea a suspecţilor a dat greş. Deşi la termenul de astăzi noua expertiză cerută de procuror trebuia să fie finalizată, Institutul de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) nu a putut să analizeze imaginile video, a spus avocatul Tiberiu Ban, care îi reprezintă în proces pe Andrei Hosu şi Bogdan Baciu.

„Nu sunt specialişti pentru a face această expertiză; asta am înţeles din ceea ce ni s-a comunicat", a spus celălalt apărător al celor doi inculpaţi, avocatul Mihai Giurgea. La ultimul termen dinaintea vacanţei judecătoreşti, procurorul a cerut o nouă expertiză a imaginilor în care este surprins unul dintre autorii tâlhăriei. Anchetatorii susţin că acesta ar fi Baciu, adică inculpatul care a fost achitat în acest dosar de Tribunalul Cluj, unul dintre motive fiind neconcordanţa dintre înălţimea acestuia şi cea a bărbatului filmat de camerele video ale băncii.

Judecătorii Curţii de Apel Cluj au dispus la termenul trecut efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili cu exactitate prejudiciul produs după jaful care a avut loc în februarie 2009 la o sucursală din Mănăştur a Băncii Transilvania (BT). Suma care a dispărut după tâlhărie a fost de 246.000 de lei, conform documentelor din dosarul penal, însă o expertiză contabilă ar clarifica situaţia, cred judecătorii. Totuşi, deşi ultimul termen înainte de vacanţa judecătorilor a fost în iunie, expertiza nu este încă finalizată, situaţie confirmată de unul dintre avocaţii celor doi tineri.

În schimb, raportul de evaluare psiho-socială a lui Hosu şi Baciu a fost terminat. „Raportul arată că nu au putut fi identificaţi factori generatori de conduită anti-socială în cazul celor doi", a spus Ban. Cazul „Jaf la BT" a avut un final controversat în prima instanţă, Tribunalul Cluj, judecătorii pronunţând o condamnare de 17 ani de închisoare pentru Hosu, celălalt Baciu fiind achitat. Sentinţa a fost atacată cu apel, atât de procurori în ceea ce priveşte achitarea lui Baciu, cât şi de Hosu, condamnat la ani grei de temniţă. În 13 februarie 2009, o filială a BT din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca a fost jefuită, iar hoţii au furat echivalentul în lei a 60.000 de euro. Două persoane înarmate, care purtau cagule, au intrat în bancă, l-au lovit pe paznic cu un pistol, iar pe o casieră, cu pumnii şi picioarele. Banii au fost furaţi din casierie, anchetatorii constatând că nu s-a tras niciun foc de armă.

Presupuşii autori ai jafului au fost prinşi în 19 ianuarie 2010 în urma unor percheziţii făcute de echipaje ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj şi ale Direcţiei de Operaţiuni Speciale ale Poliţiei. Baciu şi Hosu au fost reţinuţi în aceeaşi zi şi ulterior arestaţi, fiind trimişi în judecată pentru tâlhărie de către procurori. În mai 2011, au fost eliberaţi. În acest caz au fost efectuate mai multe expertize pentru a se stabili dacă înălţimea celor doi autori, înregistraţi pe camerele video ale băncii, corespunde cu cea a inculpaţilor. Ultima verificare, efectuată de de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice, arăta o diferenţă de înălţime semnificativă între Baciu şi un bărbat surprins în imagini. "Cel care a intrat în casierie avea 1,90 m înălţime, acesta ar fi Bogdan Baciu, conform procurorilor, dar el în realitate are 1,76m ", au obiectat avocaţii. Instanţa a decis să fie achitat.

246.000de lei au fost furaţi în ianuarie 2010 din sediul agenţiei băncii din Mănăştur.

 

Etichete
Comenteaza