270 de elevi din 4 judeţe vor participa la festivalul de colinde de la Cluj

270 de elevi din 4 judeţe vor participa la festivalul de colinde de la Cluj
Festivalul Interjudeţean de colinde va avea în acest an 270 de participanţi de la 19 şcoli din judeţele Cluj, Sibiu, Alba şi Maramureş.

270 de elevi vor participa în data de 8 decembrie la ediţia a IV-a a Festivalului Interjudeţean de colinde „Datini şi obiceiuri din străbuni lăsate". Copiii sunt de la 19 şcoli din judeţele Cluj, Alba, Sibiu şi Maramureş.

Festivalul este destinat exclusiv elevilor din clasele primare, gimnaziale si liceale. Programul se desfăşoară în două părţi, o parte dedicată colindelor, a doua parte obiceiurilor de Crăciun şi Anul Nou, informează organizatorii.

La ediţia din acest an vor participa şi două coruri renumite "Doruleţ" al cadrelor didactice din Ocna Mureş, dirijor Eva Forika şi corul bisericii „Sfântul Nicolae" din Corneşti, dirijor Pintea Gheorghe.

Evenimentul va avea loc la Cercul Militar din Cluj-Napoca, cu începere de la ora 13, iar participanţii trebuie să ştie că pot evolua individual sau în grupuri de pâă la 15 persoane şi evoluţia nu trebuie să depăşească 12 minute.

Comenteaza