500 de asistenţi medicali din Cluj ar putea avea salarii mărite

500 de asistenţi medicali din Cluj ar putea avea salarii mărite
Liderii Sindicatului Sanitas au propus Ministerului Sănătăţii, în cadrul unei întrevederi care a avut loc marţi, majorarea salariilor pentru asistenţii medicali cu studii superioare.

Aproximativ 500 de asistenţi medicali din judeţul Cluj ar putea beneficia de aceste măriri. "Este vorba despre asistenţii medicali care au absolvit facultatea de asistenţă medicală şi care nu au putut fi încadraţi cu o normă dreaptă, adică mai mare cu 20% faţă de cei care au absolvit şcoli postliceale", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă derulate ieri, liderul Sanitas Cluj, Ştefan Roman. "Ca să evităm zvonurile, tichetele de masă pentru personalul medical din judeţul Cluj vor fi acordate şi în 2013", a arătat şeful Sanitas.

Comenteaza