A doua săptămână de căutări a directorului APIA Cluj, dispărut în lacul Beliş

A doua săptămână de căutări a directorului APIA Cluj, dispărut în lacul Beliş

Scafandrii militari de mare adâncime din cadrul Forţelor Navale Române care intervin în căutarea directorului Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Cluj, dispărut de o săptămână în adâncurile lacului Beliş - Fântânele, au reluat căutările luni dimineaţă.

Mai multe echipaje caută de peste o săptămână un bărbat din Cluj-Napoca, pe lacul de acumulare Fântânele - Beliş, judeţul Cluj, după ce acesta a căzut dintr-o barcă, surse judiciare susţinând că este vorba despre şeful APIA Cluj, Adrian Zaharia.

”În cursul serii de sâmbătă, imediat după ora 22:00, a fost primit un apel pe numărul unic de urgenţă 112, care anunţa faptul că o barcă se învârte în cerc pe lacul de acumulare Beliş - Fântânele, în apropierea barajului.

Au fost demarate căutări pe luciul apei cu o barcă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Huedin, una a serviciului Salvamont - Salvaspeo şi alte două bărci civile. Din păcate, căutările au fost fără rezultat până la orele 24:00, când s-au încetat temporar căutările.

Duminică dimineaţă, în jurul orei 06:30, un echipaj de scafandri al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad a ajuns la lacul Beliş - Fântânele pentru a relua căutările. Ei sunt sprijiniţi de două bărci, dintre care una dotată cu sonar pentru căutări, şi un echipaj SMURD de prim-ajutor din cadrul ISU Cluj. Este căutat un bărbat care ar fi dispărut în lac”, declarau reprezentanţii ISU.

Scafandrii militari de mare adâncime, din subordinea Centrului 39 Scafandri, sunt unica structură din România capabilă să execute scufundări la adâncimi de peste 40 m, iar în cei peste 50 de ani de existenţă au desfăşurat numeroase lucrări subacvatice – atât în domeniul militar, dar şi în cel civil, şi au efectuat numeroase intervenţii în sprijinul populaţiei.

Comenteaza