Update Foto Accident cu 3 mașini în Gilău. Descarcerarea și SMURD, la fața locului

Accident cu 3 mașini în Gilău. Descarcerarea și SMURD, la fața locului
Accident cu 3 mașini în Gilău. Descarcerarea și SMURD, la fața locului
Accident cu 3 mașini în Gilău. Descarcerarea și SMURD, la fața locului

Pompierii din cadrul Gărzii Gilău intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada Someșului Rece din localitatea Gilău.

La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, unde au găsit trei autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea.

Conform ISU Cluj, două persoane au fost consultate de către echipajul SMURD, dintre care o femeie, în vârstă de aproximativ 50 de ani, va fi transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

UPDATE - IPJ Cluj: "La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 08.25, a fost înregistrat un accident rutier pe strada Someșul Rece din localitatea Gilău.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 68 de ani, din comuna Gilău, care circula cu autoturismul dinspre o stradă secundară, ar fi pătruns pe strada Someșul Rece, intrând în coliziune cu autoturismul condus din direcția Someșu Rece, de un bărbat de 32 de ani.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de o femeie de 51 de ani.

În urma evenimentului, două persoane au necesitat îngrijiri medicale.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.

A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă".

Comenteaza