Accident grav în Cluj, o femeie de 31 de ani a pierdut controlul mașinii. Ambulanța a găsit-o întinsă pe jos

Accident grav în Cluj, o femeie de 31 de ani a pierdut controlul mașinii. Ambulanța a găsit-o întinsă pe jos
| Foto: ziuadevest.ro

O femeie de 31 de ani din Cluj-Napoca a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, ieșind astfel de pe carosabil. Ea a fost găsită de către ceilalți participanți ai traficului, care au scos-o din mașină până la sosirea ambulanței.

„Conform informațiilor primite, o conducătoare auto în vârstă de 31 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa la volanul unui autoturism pe DN1E60, pe raza localității Mărtinești, din direcția Cluj-Napoca spre Turda, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă.
În urma evenimentului, femeia a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, spune IPJ Cluj.

„Ca urmare a accidentului rutier din Mărtinești a fost alertată o autospecială și două echipaje SMURD, iar în momentul sosirii la fața locului au găsit un autoturism răsturnat pe plafon în afara părții carosabile și o femeie întinsă pe jos lângă acesta.

Salvatorii i-au acordat primul ajutor calificat și au transportat-o la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Femeia era în stare de conștientă, însă necooperantă”, transmite ISU Cluj.

Comenteaza