Accident grav în Grigorescu:o persoană rănită grav

Accident grav în Grigorescu:o persoană rănită grav
Grav accident de circulaţie în noaptea de joi spre vineri în Cluj-Napoca, pe bulevardul 1 Decembrie 1989, la intersecţia cu strada Giuseppe Garibaldi.
Accidentul a fost provocat de un şofer care conducea o maşină Renault Symbol, care nu a respectat un indicator de „Stop” amplasat în intersecţie.

Acesta a intrat în intersecţie fără să se asigure şi fără să acorde prioritate de trecere unei alte maşini, pe care a tamponat-o. Din inerţie, maşina lovită a fost împinsă în gardul din fier-beton al unui imobil aflat în apropierea intersecţiei.

Şoferul care a provocat accidentul, Andrei D. (36 ani), a suferit leziuni corporale uşoare. Femeia care se afla la volanul maşinii lovite, Andreea Maria, a fost rănită grav în urma accidentului. Maşinile au fost avariate în proporţie de peste 75%, potrivit poliţiştilor. Accidentul a avut loc la ora 22.10, conform buletinului informativ al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Comenteaza