Accident la Cluj: Doi copii au ajuns la spital după ce un șofer a virat fără să se asigure

Accident la Cluj: Doi copii au ajuns la spital după ce un șofer a virat fără să se asigure

Doi copii, cu vârste de 8 și 15 ani, au fost transportați, luni seara, la spital, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier.

Din primele informații, în jurul orei 19.15, un șofer de 52 de ani, stabilit în Franța, care circula pe varianta ocolitoare a municipiului Gherla, spre Dej, nu s-ar fi asigurat corespunzător în momentul în care a efectuat un viraj la stânga, pentru a coborî în Bunești și a tăiat calea unui autoturism care circula din spate, pe același sens de mers și care se angajase în depășire, conform GherlaInfo.

Cele două autovehicule au intrat în coliziune. Doi copii, aflați în mașina care depășea, condusă de un șofer din Constanța, au fost răniți.

Minorii au fost preluați de echipajele medicale sosite la locul accidentului și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe – Spitalul Clinic de Urgență pentru copii din Cluj-Napoca.

Polițiștii i-au testat pe cei doi șoferi  pentru alcool, iar aparatul a indicat valoarea zero în ambele cazuri.

Comenteaza