Accident la intersecția Cloșca cu Titulescu, în Dej. O femeie a ajuns la spital

Accident la intersecția Cloșca cu Titulescu, în Dej. O femeie a ajuns la spital

O șoferiță a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un autoturism căruia trebuia să-i acorde prioritate.

În jurul orei 09.05, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs la intersecția străzilor Cloșca și Nicolae Titulescu, din municipiul Dej.

Potrivit polițiștilor, din primele informații, o femeie în vârstă de 28 de ani, din Dej care se deplasa cu autoturismul pe strada Cloșca, pe fondul neacordării de prioritate, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de pe strada Nicolae Titulescu de către o femeie în vârstă de 39, din județul Sălaj.

În urma evenimentului, conducătoarea auto în vârstă de 28 de ani a fost transportată la o unitate medicală.

Testările alcoolscopice au indicat rezultate negative.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza