Accident la intrare în Gherla. O vacă a fost spulberată de un microbuz

Accident la intrare în Gherla. O vacă a fost spulberată de un microbuz
Un microbuz a acroşat o vacă care se afla pe drum, pe raza comunei Mintiu Gherlii din judeţul Cluj. În urma accidentului, două persoane au fost uşor rănite, microbusul a fost avariat, iar bovina a murit.

"Conform primelor cercetări, un bărbat, de 59 de ani, din comuna Fizeșu Gherlii, în timp ce conducea un microbuz pe direcția Dej - Gherla, a acroșat o bovină care se afla pe partea carosabilă. Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a două femei, de 46 și 19 ani, din comuna Fizeșu Gherlii, pasagere în autovehicul. Acestea au fost transportate la unitatea medicală pentru îngrijiri de specialitate. În urma impactului, bovina a decedat", transmit reprezentanţii IPJ Cluj.

Proprietarul bovinei a fost identificat și sancționat contravențional, constatându-se nerespectarea prevederilor legale referitoare la însoțirea animalelor în astfel de situații.

În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor care se impun.

 

Etichete
Comenteaza