Accident mortal în Cluj. Două femei şi-au pierdut viaţa după ce s-au răsturnat cu maşina

Accident mortal în Cluj. Două femei şi-au pierdut viaţa după ce s-au răsturnat cu maşina
Două femei şi-au pierdut viaţa într-un accident de circulaţie produs, miercuri seara, pe DN1C, între localităţile clujene Urișor și Cășeiu.

Potrivit primelor informații, o femeie aflată la volanul unui autoturism marca Dacia Logan, care se deplasa dinspre Dej înspre Baia Mare, s-a angajat într-o depășire, însă a fost surprinsă de apariția unui TIR, care venea din sens opus. Conducătoarea auto ar fi încercat să revină pe banda sa de mers, dar a pierdut controlul asupra volanului și a fost izbită în lateral de o autoutilitară înmatriculată în municipiul București, care circula în spatele TIR-ului, tot din sens opus.

În urma impactului deosebit de violent, două femei aflate în autoturismul răsturnat în afara șoselei au decedat, scrie dej24.ro.

Comenteaza