Accidentul de pe varianta Vâlcele-Apahida. Trei mașini implicate după ce un șofer băut a intrat într-o depășire

Accidentul de pe varianta Vâlcele-Apahida. Trei mașini implicate după ce un șofer băut a intrat într-o depășire

 Un accident soldat cu doi răniți a avut loc, luni, pe varianta ocolitoare Vâlcele - Apahida.

Potrivit polițiștilor, din verificările preliminare efectuate la locul accidentului s-a stabilit că un conducător auto, de 46 de ani, din municipiul Gherla, care se deplasa cu un autoturism în direcția municipiului Gherla, ar fi efectuat o manevră de depășire, intrând în coliziune cu un autoturism condus din sensul opus, de o femeie de 29 de ani.

Ulterior impactului, autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-un alt autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 36 de ani, cel din urma autovehicul fiind proiectat în afara părții carosabile.

"În contextul testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, bărbatului de 46 de ani i-a rezultat o concentrație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul celorlalți doi rezultatele fiind negative", precizează reprezentanții IPJ Cluj.

Conducătorul auto de 36 de ani și o pasageră au fost preluați de echipajele medicale.

Comenteaza