Alertă într-o localitate din Cluj! Mai multe proiectile neexplodate au fost descoperite în timpul unor lucrări
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 18:04
- Eveniment
- Ascultă știrea
Șase proiectile neexplodate, rămase de pe urma celui de-al Doilea Război Mondial, au fost descoperite, marți, în timpul unor lucrări, în Tureni.
Momente tensionate în localitatea Tureni, după ce, în timpul unor lucrări, au fost descoperite mai multe elemente de muniție rămase din perioada Al Doilea Război Mondial. Este vorba despre șase proiectile de calibru 75 de milimetri, care puteau reprezenta un pericol major pentru cei aflați în zonă.
Din fericire, persoanele care le-au descoperit au procedat corect și au semnalat situația prin intermediul numărului 112. La fața locului au ajuns de urgență echipele de pirotehniști ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, care au intervenit prompt și au asanat în siguranță muniția.
Proiectilele au fost ridicate și urmează să fie distruse controlat, în cadrul unei misiuni specifice, astfel încât să nu mai prezinte niciun risc pentru populație.
Reprezentanții ISU Cluj atrag atenția că astfel de descoperiri nu sunt rare și pot avea consecințe grave dacă nu sunt gestionate corespunzător. În acest sens, autoritățile reamintesc cetățenilor câteva reguli esențiale:
SE INTERZICE:
- atingerea muniției cu mâna sau alte obiecte;
- lovirea sau mișcarea munițiilor găsite în pământ sau la suprafață;
- introducerea munițiilor în foc;
- demontarea focoaselor sau altor părți componente;
- jocul copiilor cu diferite tipuri de muniție;
- ridicarea, transportul și introducerea munițiilor în încăperi sau locuințe, întrucât o simplă mișcare a muniției din poziția în care se găsește poate declanșa o explozie.
"Dacă descoperiți un element de muniție neexplodată, anunțați imediat autoritățile prin numărul unic de urgență 112! Echipele specializate sunt pregătite să intervină rapid și în siguranță pentru a preveni orice pericol"- subliniază reprezentanții ISU Cluj.











