"Am simţit frica morţii care îţi bate la uşă. Se minte foarte mult, ca şi la Colectiv, cum s-a minţit de zeci de ani"

"Am simţit frica morţii care îţi bate la uşă. Se minte foarte mult, ca şi la Colectiv, cum s-a minţit de zeci de ani"
| Foto: fabricatinromania.info

Dr. Camelia Roiu, medic anestezist la Spitalul de Arşi din Bucureşti, este cea care a cerut insistent ca un pacient din Suceava internat în spital să fie testat pentru Covid 19. Tot ea este medicul care a avut curajul de a oferi presei în urmă cu 4 ani imagini cu un pacient ale cărui răni erau pline de viermi. Izolată la domiciliu de 8 zile, ea povesteşte că a simţit frica morţii şi că medicii cu care ţine legătura au sentimentul că sunt abandonaţi de autorităţi.

Dr. Camelia Roiu, medic anestezist la Spitalul de Arşi din Capitală îţi spune cum a depistat primul pacient infectat cu Covid 19 care a intrat în unitatea sanitară. Primul contact cu pacientul l-a avut în garda de duminică, 22 martie, pacientul fiind internat de vineri. Dr. Roiu s-a încăpăţânat să facă totul pentru a-şi feri colegii de îmbolnăvire. 

”La prânz am aflat despre ce se întâmplă la Suceava, cum directorul medical obligă doctorii infectaţi să lucreze. M-am dus la directorul medical, i-am spus că avem un pacient din Suceava, unde este un focar de infecţie şi că trebuie testat, dânsul nu a fost foarte convins de oportunitatea testării, moment în care a apărut managerul spitalului care a considerat că pacientul trebuie testat şi că trebuie să vorbim la Matei Balş”, a declarat medicul Camelia Roiu.

Deşi traseul a fost anevoios, Dr. Roiu nu a renunţat. Camelia Roiu spune că a doua zi, marţi, a revenit la spital.

”Şeful de secţie mi-a spus că DSP-ul nu vrea să testeze pacientul pentru că nu intră în protocoale, că nu este simptomatic, dar că, un coleg de-al meu, folsoindu-şi relaţiile personale, a vorbit cu doctorii infecţionişti de la Matei Balş  şi că ei ne vor ajuta ca să testăm acest pacient”, a precizat medicul Roiu.

Aşa a fost testat primul pacient cu Covid 19 care a intrat în spital. Din fericire, niciun medic din spital nu a luat infecţia. Medicul Camelia Roiu este acum acasă, în izolare, de 8 zile,  la fel cum sunt alte 36 de cadre medicale care au intrat în contact cu pacientul. 

”Am simţit frica, frica morţii care îţi bate la uşă ş tu nu ai cum să te aperi. Am avut un mare noroc că am fost testaţi.”, a mai declarat Camelia Roiu.

Dr. Roiu ne-a mărturisit că în rândul medicilor cu care ţine legătura este foarte multă nesiguranţă, incertitudine şi sentimentul de abandon. Dr. Roiu spune că medicii sunt revoltaţi şi îngroziţi de discursurile "somităţilor" care apar la televizor. 

”Se minte foarte mult, ca şi la Colectiv, cum s-a minţit de zeci de ani cum, iar avem de toate, cum iarăşi suntem în control, când, de fapt, spitalele sunt total nepregătite”, a încheiat medicul Camelia Roiu.

Dr. Camelia Roiu este medicul care a avut curajul să ofere presei imagini cu rănile pline de viermi ale unui pacient internat în spital, în urmă cu câţiva ani. Este medicul care şi-a riscat locul de muncă pentru că nu a suportat nedreptatea. Este medicul care a avut curajul să vorbească despre lipsurile şi neregulile din spitale la scurt timp de la tragedia de la Colectiv. 

Comenteaza