Amenzi COVID de peste 1 milion de Valentine's Day

Amenzi COVID de peste 1 milion de Valentine's Day

Polițiștii implicați în acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate restricțiile în contextul pandemiei au aplicat duminică amenzi de peste 1,2 milioane lei la nivelul întregii țări, dintre care câteva zeci de mii doar la Cluj.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Astfel, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 14 februarie, 6.757 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.265.955 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În județul Cluj, forțele implicate au verificat peste 100 de societăți comerciale, 151 de locaţii de interes, 115 mijloace de transport în comun, fiind legitimate totodată aproximativ 1.560 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate în contextul COVID-19, 220 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 43.750 de lei.

Au fost verificate 782 persoane, dintre care 412 aflate în izolare, 250 în carantină și 120 de persoane în trafic zi/noapte. 

Pe teritoriul României, 39.646 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.069 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.158 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 133 de persoane.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza