Amenzi de peste 32.000 de lei ieri la Cluj pentru nerespectarea restricțiilor

Amenzi de peste 32.000 de lei ieri la Cluj pentru nerespectarea restricțiilor

Polițiștii clujeni implicați în acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate restricțiile în contextul pandemiei, au verificat miercuri mii de persoane, dintre care aproximativ 2.000 aflate în izolare sau carantină.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului  Județean de Jandarmi Cluj și ai Grupării de Jandarmi Mobile ”Ștefan Cicio Pop”, precum și de polițiști locali, continuă acţiunile în sistem integrat, pe raza județului Cluj.

Acţiunile desfăşurate sub autoritatea Instituției Prefectului, au scopul de a preveni răspândirea virusului Covid-19.

La data de 25 noiembrie, forţele implicate au legitimat aproximativ 3.100 de persoane şi au verificat 982 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost controlaţi 79 de operatori economici.

Au fost verificate 1.620 de persoane aflate în izolare și 441 în carantină.

Urmare a abaterilor aduse Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, alături de noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor aduse prin HG 935/2020, au fost aplicate 160 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 32.600 de lei.

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza