Anchetele DNA au trimis 31 de persoane după gratii, în luna octombrie

Anchetele DNA au trimis 31 de persoane după gratii, în luna octombrie
În urma anchetelor DNA au fost condamnaţi definitiv, în luna octombrie, 31 de inculpaţi, judecaţi în 15 dosare de corupţie.

Între aceştia se află un director economic la Direcţia Judeţeană de Protecţie a Copilului, un director de Centru Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (SAPARD), un consilier superior la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, un şef de Centru de Plasament, un lichidator judiciar, un inspector vamal, un comisar de Gardă Financiară, un şef Serviciu Logistic la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, 4 inspectori de primărie, un inspector de finanţe publice, doi administratori de societăţi comerciale, un director şi un asistent manager la o societate comercială.

Cea mai mare pedeapsă a primit-o Ionuţ Daniel Neculae, un subofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, condamnat la închisoare pentru 5 ani, cu executare, sub acuzaţia de trafic de influenţă, în formă continuată. Pe de altă parte, cea mai uşoară pedeapsă dată de judecători în cele 15 dosare este pedeapsa cu închisoarea pentru 1 an, cu suspendare.

Între cei 31 de inculpaţi, doar doi sunt din zona Transilvaniei, fiind vorba de Gheorghe Dănuţ Pleşa, subofiţer la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Alba, condamnat la 1 an închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a persoanelor care au comis o infracţiune de luare de mită, şi Ioana Iuliana Gîrlea, directoare a a Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Alba Iulia (SAPARD). Gîrlea a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, în formă continuată şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul al UE.
Totodată, în dosarul poliţistului Pleşa a fost judecat şi inspectorul şef adjunct al IPJ Alba, Constantin Milu Todea, a fost achitat de magistraţi, acesta fiind acuzat de DNA de aceeaşi infracţiune, favorizarea infractorului. Mai exact, potrivit rechizitoriului, acesta ar fi deconspirat o acţiune de filaj şi interceptări la adresa lui Septimiu Buda, angajat al RAR Alba, cercetat pentru luare de mită.

 

 

Comenteaza