Video Angela Merkel a făcut o nouă criză de tremor. Explicația purtătorului de cuvânt

Angela Merkel a făcut o nouă criză de tremor. Explicația purtătorului de cuvânt
| Foto: nytimes.com

Declarația purtătoarei de cuvânt a cancelarului german vine după ce Angela Merkel a fost văzută tremurând de două ori în ultimele zile în cursul unor evenimente publice.

Purtătoarea de cuvânt a cancelarului german Angela Merkel a insistat vineri asupra faptului că starea de sănătate a acesteia este una bună, relatează AFP.

"Imaginile pe care le vedem din Osaka (la summitul G20 din Japonia) arată că Angela Merkel este pe deplin activă şi sănătoasă. Îşi face treaba, merge la întâlniri aşa cum a fost planificat", a declarat purtătoarea de cuvânt Martina Fietz într-o conferinţă de presă la Berlin.

Merkel, care a plecat joi după-amiază pentru a participa la summitul G20 la Osaka, în Japonia, s-a întâlnit deja cu preşedintele american Donald Trump şi cu omologi din Uniunea Europeană. Ea a rostit şi un discurs în public.

Angela Merkel, la putere din 2005, a fost văzută tremurând pe 18 iunie în timpul unei ceremonii de primire a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită în Germania, dar ulterior a declarat că s-a simţit mai bine după ce a băut trei pahare de apă, sugerând că fusese deshidratată.

O situaţie similară a survenit joi, când Angela Merkel a fost văzută tremurând din nou în timpul ceremoniei oficiale de învestire a noului ministru al justiţiei, Christine Lambrecht, la Palatul Bellevue din Berlin, reşedinţa preşedintelui Frank-Walter Steinmeier. Un asistent a venit să-i ofere un pahar cu apă, dar ea l-a refuzat.

Comenteaza