Aproximativ 15.000 de pelerini se află la Mănăstirea Nicula

Aproximativ 15.000 de pelerini se află la Mănăstirea Nicula
| Foto: captura video

Credincioșii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, la mănăstirea din județul Cluj. 

"130 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca alături de poliţişti şi pompieri au acţionat pentru asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul deplasării celor aproximativ 1.500 de pelerini dinspre Biserica "Sfântul Nicolae" din municipiul Gherla înspre Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea Nicula, judeţul Cluj, pentru desfăşurarea slujbelor religioase.

Măsurile luate au vizat prevenirea şi descurajarea producerii unor fapte antisociale, îndrumarea persoanelor, atât în proximitatea locului de desfăşurare a evenimentului, cât şi pe traseele care converg către locaţia evenimentului.

Precizăm că în momentul de faţă în incinta mănăstirii şi în imediata apropiere se află aproximativ 15.000 de pelerini.

În continuare, pentru prevenirea oricăror incidente, rugăm credincioşii care participă la această importantă manifestare religioasă să respecte prevederile legale în vigoare şi recomandările forţelor de ordine şi să îşi supravegheze obiectele de valoare.

Sesizaţi orice element de dispozitiv cu eventualele probleme pe care le constataţi", a transmis Jandarmeria Cluj.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza