Aroganţă: Poliţia Locală parchează fix sub semnul

Aroganţă: Poliţia Locală parchează fix sub semnul

O maşină a poliţiei locale a parcat pe un loc special amenajat pentru taximetrişti, sub semnul care interzice parcarea în zonă a altor autoturisme.

Maşina poliţiei locale a parcat vineri, în jurul orei 12.30, lângă Cinema Florin Piersic, pe o zonă rezervată taximetrelor. Nici mai la stânga, nici mai la dreapta, ci fix sub semnul de circulaţie care interzicea parcarea altor maşini decât taxi-urile. Principiul e simplu: "noi dăm amenzile pentru parcări neregulamantare, cine să ne amendeze pe noi?"

Ca să nu primească amendă, angajaţii Poliţiei Locale ar fi trebuit să demonstreze că se aflau acolo în misiune. Deşi li s-a solicitat să confirme faptul că erau în misiune, reprezentanţii Primăriei - de care aparţine Poliţia Locală - nu au reuşit să dea un răspuns până la această oră.

Cei de la Primărie s-au mărginit să spună că, dacă se confirmă că poliţiştii locali nu se aflau acolo în misiune, se va declanşa o cercetare internă.

 

Comenteaza