"Ars" la buzunar fiindcă conducea cu 80 km/h pe Splaiul Independenţei din Cluj. Alţi 30 de şoferi, amendaţi în doar 3 ore FOTO

În trei ore, polițiștii rutieri au depistat și au sancționat 30 de conducători auto care circulau pe strada Splaiul Independenței, din Cluj-Napoca, cu viteză peste limita legală.

"La data de 25 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca - Biroul Rutier, au acționat pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum ori a vitezei excesive.

Astfel, în intervalul 15:30-18:30, au desfășurat activități pentru depistarea participanților la trafic care, prin nerespectarea regimului legal de viteză sau a altor norme rutiere, pun în pericol viața sau sănătatea lor și a celorlalți. Acțiunea polițiștilor s-a desfășurat pe strada Splaiul Independenței, fiind utilizat și aparatul radar Trucam", arată Primăria Cluj-Napoca.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.000 de lei. Dintre acestea, 30 au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale.

Au fost reținute opt permise de conducere, şase pentru depășiri neregulamentare și unul pentru depășirea vitezei legale. A fost depistat un conducător auto care circula cu 81 km/h. Acestuia i s-a reținut permisul de conducere pentru 90 de zile, fiindu-i aplicată o amendă de 1.125 lei.

În cursul săptămânii trecute, în zona respectivă au fost montate indicatoare cu semnale luminoase și au fost aplicate benzi rezonatoare pentru atenționarea și determinarea conducătorilor auto să respecte normele rutiere. Limita de viteză a fost redusă la 30 km/h.

Comenteaza