Atenţie, metoda "accidentul" face noi victime la Cluj! Pagubă de 25.000 de lei

Atenţie, metoda "accidentul" face noi victime la Cluj! Pagubă de 25.000 de lei
| Foto: Arhiva

Un tânăr de 17 ani, din Constanţa, este cercetat pentru comiterea a două infracţiuni de înşelăciune prin metoda ”accidentul” la Cluj. Prejudiciul produs este de 25.000 de lei.

În 10 aprilie, Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Dej, cu sprijin din partea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa au reţinut după efectuarea unei perchiziţii domiciliare un tânăr de 17 ani, cercetat pentru comiterea a două înşelăciuni prin metoda „accidentul”.

În 5 aprilie, tânărul a înşelat părţile vătămate B.M.R. şi G.S. din municipiul Dej, cu ajutorul metodei „accidentul” creând un prejudiciu de 25.000 de lei care nu a fost recuperat. Acesta este cercetat de către poliţişti sub aspectul săvârşirii înfracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

"Recomandăm cetăţenilor care au părinţi în vârstă şi care locuiesc singuri să discute cu aceştia despre astfel de lucruri. Să ştie că tratamentul medical de urgenţă este gratuit şi că nici un medic nu va cere
bani pentru astfel de intervenţii.

De asemenea, nici un avocat adevărat, nu va cere bani pentru rezolvarea „amiabilă” a unui accident rutier grav. Aceste evenimente rutiere grave se soluţionează numai în instanţă, pe cale legală. Niciun medic sau avocat nu îşi va trimite asistenţii să ridice bani de la cineva de acasă, cu atât mai puţin la ore târzii", transmite IPJ Cluj.

Comenteaza