Autostrada a fost închisă din cauza poleiului

Autostrada a fost închisă din cauza poleiului
Circulaţia a fost repornită în jurul orei 14:25.

Traficul rutier pe Autostrada Transilvania, pe tronsonul Gilău - Turda, a fost închis, duminică, începând cu ora 12.20, din cauza poleiului, informează Centrul Infotrafic.

De asemenea, începând cu ora 12.45 a fost închis şi tronsonul Câmpia Turzii - Turda.

Potrivit sursei citate, circulaţia rutieră pe A3 a fost închisă până când se va împrăştia material antiderapant.

Traficul rutier a fost deviat prin municipiul Cluj-Napoca.

"Intervenim cu trei echipaje pentru împrăştierea materialului antiderapant. A fost şi o tamponare în care au fost implicate două maşini, pe A3, care nu au adaptat viteza la condiţiile de trafic", a spus administratorul circulaţiei auto pe autostradă, Vasile Drăgan.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţia circulaţia a fost redeschisă în jurul orei 14:25.

 

Comenteaza