Foto Autostrada până la graniţa cu Ungaria, până la final de an

Autostrada până la graniţa cu Ungaria, până la final de an

Asociația Pro Infrastructura consideră că, până spre finalul anului 2019, vom circula pe autostrada A1 de la Sibiu până la ieșirea din țară (Nădlac), cu o întrerupetre de 13 km:

Lucrările pe lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva avansează într-un ritm bun la descărcarea de la Holdea. Stadiul fizic pe tot tronsonul de 21 km a ajuns la 94-95% și avem toate șansele să fie gata la finalul lunii iunie 2019. Estimăm că și sectorul vecin va fi dat în folosință la toamnă (22 km, Ilia-Șoimuș).

Astfel că, în 2019, vom avea autostradă continuă de la Sibiu până la Nădlac (granița cu Ungaria), dar cu o gaură de 13 km între nodurile Holdea și Margina. Este vorba despre zona care conține și vestitele tuneluri pe care CNAIR nu este în stare să le scoată la licitație încă din 2013, de când acordul de mediu a impus noua soluția tehnică.

"Solicităm oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să demareze în cel mai scurt timp testele și procedurile preliminare necesare recepției pe segmentul Ilia-Holdea, astfel încât valul de trafic din perioada concediilor de vară să beneficieze de noua autostradă. În plus, sperăm că, în ceasul al treisprezecelea, responsabilii CNAIR vor scoate la licitație secțiunea E2 (cea cu tunelurile), așa cum tot promit de ani de zile!", transmite API. 

Comenteaza