Autostrada Transilvania, prioritate pentru Guvern în 2020

Autostrada Transilvania, prioritate pentru Guvern în 2020
Autostrada Transilvania este întreruptă acum între Câmpia Turzii și Iernut | Foto: API

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat că sunt multe proiecte de care guvernul vrea să se ocupe în acest an, între care centura ocolitoare a Bucureștiului, Autostrada Transilvania, Autostrada Unirii și partea de coridor 9 de transport rutier care face legătura între București și Iași-Suceava.

„Practic, toate proiectele de infrastructură de pe aceste coridoare sunt o prioritate pentru România în momentul de față și cred eu că aici avem cea mai mare responsabilitate în acest domeniu, și anume, proiectele de infrastructură, care trebuie să constituie o prioritate la nivelul României”, a subliniat Boloș, citat de euractiv.ro.

Și Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, în 10 ianaurie 2020, că îşi doreşte ca loturile Lotul 4 Câmpia Turzii - Cheţani, de pe Autostrada Transilvania, cu o lungime de o lungime de 15,6 kilometri, şi Lotul 3, între Iernut şi Cheţani, cu o lungime de 17,9 kilometri, să fie finalizate în acest an, dar că există un semn de întrebare cu privire la unul dintre constructori. 

Autostrada Câmpia Turzii - Târgu Mureş este împărţită în patru loturi, Lotul 1, între Ungheni şi Ogra, cu o lungime de 10,1 kilometri, Lotul 2, pe porţiunea cuprinsă între Ogra şi Iernut, având o lungime de 3,6 kilometri, ambele finalizate şi date în circulaţie, Lotul 3, între Iernut şi Cheţani, cu o lungime de 17,9 kilometri, iar Lotul 4 Câmpia Turzii - Cheţani are o lungime de 15,6 kilometri, ultimele două aflate în diferite stadii de execuţie.

Un alt tronson din A3 care ar urma să fie gata anul acesta este lotul Biharia – Borş (5,35 km), la graniță cu Ungaria. 

Comenteaza