Avertizare meteorologică! Ninsori și viscol în zona montană a Clujului

Avertizare meteorologică! Ninsori și viscol în zona montană a Clujului
| Foto: digi24.ro

Administrația Națională de Meteorolgie a emis o avertizare de vreme severă. Vor fi ploi, ninsori, viscol și intensificări ale vântului.

Astfel, potrivit ANM, avertizarea intră în vigoare sâmbătă, 11 decembrie, la ora 14.00 și este valabilă până luni,13 decembrie, ora 08.00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. În cursul după-amiezii de sâmbătă, 11 decembrie, va ploua mai ales în regiunile sudice, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, 11 spre 12 decembrie, și în restul teritoriului.

La munte vor fi precipitații mixte, dar treptat în cursul nopții la altitudini de peste 1.500 de metri, vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.

Începând de duminică, 12 decembrie, în regiunile vestice și sud-vestice treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar la munte local va ninge abundent.

Precipitațiile vor fi moderate cantitativ, iar pe tot parcursul intervalului se vor acumula în general 15 – 25 de litri pe metri pătrat și, în special în zonele deluroase și montane, peste 40 – 50 de litri pe metri pătrat.

Temporar în regiunile vestice, sudice și la munte vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45 – 55 de kilometri pe oră, iar pe creste rafalele vor depăși 80 – 90 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza