News alert Update Video Bărbatul prins sub pietriș la cariera din Morlaca a murit

Bărbatul prins sub pietriș la cariera din Morlaca a murit

Pompierii clujeni au reușit să ajungă la bărbatul blocat sub valul de pietriș în cabina utilajului, la cariera de piatră din Morlaca, însă acesta nu mai prezenta semne vitale.

UPDATE: Luni, 2 noiembrie, în jurul orei 06.30, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de muncă la o carieră de piatră din localitatea Morlaca.

"În fapt, un bărbat de 50 de ani, din comuna Poieni, angajat al carierei, în timp ce opera un utilaj hidraulic, excavând material din peretele vertical al carierei, a fost surprins de o alunecare de material din perete, utilajul fiind acoperit cu pietre și nisip.

La fața locului s-a intervenit în vederea eliberării personei aflate în cabina excavatorului, iar în urma activităților de salvare, a fost constatat decesul persoanei.

În cauză cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal", informează IPJ Cluj.

"Pompierii clujeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane, aflată într-un utilaj greu, prinsă sub un versant, în cariera Morlaca, comuna Poieni. Victima a putut fi extrasă în siguranță după aproximativ 8 ore. Din nefericire, bărbatul nu prezenta semne vitale, fiind constatat decesul", a transmis ISU Cluj.

______________________________________

Pompierii au intervenit mai bine de opt ore pentru a-l salva pe bărbatul aflat în cabina buldoexcavatorului peste care s-a prăbușit versantul, însă, din nefericire, acesta a fost găsit fără suflare.

Reamintim că, luni dimineața, la cariera de piatră din Morlaca, un muncitor care săpa în versant cu buldoexcavatorul a fost prins în cabina utilajului de un val de pietriș care s-a prăbușit (vezi AICI).

Comenteaza