Băsescu: Nu vrem scoaterea artificială a 120.000 de angajaţi de la stat, este o ieşire naturală

Băsescu: Nu vrem scoaterea artificială a 120.000 de angajaţi de la stat, este o ieşire naturală
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la B1TV, că în cazul plecării celor 120.000 de salariaţi este vorba despre o "ieşire naturală", nu despre o hotărâre administrativă, el menţionâd că mai trebuie făcute reduceri la Ministerul de Interne, însă Poliţia nu este vizată în mod special.

"Să nu credeţi că salariaţii din administraţia locală trăiesc din altceva decât tot din taxele fiecăruia dintre cetăţeni. Deci, operaţiunea de reducere a cheltuielilor cu personalul vizează şi administraţia locală şi administraţia centrală, dar a existat un singur moment de şoc în mai-iunie anul trecut. După aceea, lucrurile au fost reglementate prin ordonanţă de urgenţă, prin care la fiecare şapte salariaţi care pleacă din sectorul de stat, se poate angaja unul. Cea mai mare parte a celor care pleacă se duc în pensie sau îşi găsesc locuri mai bine plătite în sectorul privat. Acest lucru funcţionează de mai bine de un an, de când nu s-a bruscat, practic, nicio instituţie în afară de Ministerul de Interne, care se pare că a fost bruscat şi prost, că au fost disponibilizaţi destui operativi în detrimentul rudelor şi pilelor", a spus Băsescu, într-o intervenţie telefonică la B1TV.

El a explicat că nimeni nu vizează o bruscare, o scoatere artificială din sectorul de stat a unui număr de 120.000 de salariaţi. "Dar dacă urmăriţi evoluţia numărului de salariaţi în fiecare lună, veţi vedea că pe acest principiu, al neînlocuirii celor care pleacă din sistemul de stat la pensie sau îşi găsesc alt loc de muncă decât în raportul de şapte plecaţi la unu, practic, se face o reducere în mod natural", a adaugă preşedintele.

Traian Băsescu a completat că nu se va face înlocuirea 100% a celor care pleacă. "Deci nu discutăm de ieşirea unui val de 120.000 de salariaţi - asta vreau să înţelegeţi - printr-o hotărâre administrativă, ci o ieşire naturală. Unde mai trebuie făcute reduceri administrative se pare că este în zona Ministerului de Interne şi, atenţie, nu vizează nimeni Poliţia în mod special", a spus Băsescu.

El a adăugat că nu poţi să plăteşti continuu din taxele cetăţenilor un aparat de stat supradimensionat.

"Aici este ISU cu foarte mulţi, cu toate rudele lor care nu au fost niciodată la o descarcerare, dar sunt soţii, fraţi, surori, angajaţi pe la toate instituţiile astea, e Jandarmeria, este aparatul logistic, care e foarte puternic dezvoltat la instituţiile astea. Gândiţi-vă că fiecare inspectorat judeţean are la Poliţie logistica lui, la Jandarmerie logistica lui, la ISU logistica lui, ori astea sunt lucruri strigătoare la cer. Nu poţi să plăteşti continuu din taxele cetăţenilor un aparat de stat supradimensionat. Despre asta-i vorba. Iar mesajul principal este să nu se gândească nimeni la angajări în sectorul de stat central şi local sau în deconcentrate, acum, în an electoral", a spus preşedintele.

El a mai spus că va discuta în CSAT cu ministru Internelor despre reforma de la acest minister.

 

Comenteaza