Băsescu: "procedura de adoptare a legilor trebuie modificată"

Băsescu:
Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi că procedura de adoptare a legilor va trebui modificată.
"Nu putem ajunge la dictatura a doi şefi de camere, care-mi trimit legile spre promulgare, deşi ştiu cum au fost votate – în necunoştinţă de cauză sau fără cvorum. De aceea o spun public: procedura de adoptare a legilor trebuie modificată", a spus preşedintele Traian Băsescu. El adaugă că această procedură "ar stimula şi activitatea parlamentară". "Numai aşa vom putea vedea parlamentul plin, vom vedea parlamentarii angajaţi în îmbunătăţirea unui act de lege. Altfel să nu ne mire prezenţele de 1%. Deci cred că aici avem o mare problemă de procedură parlamentară", a conchis preşedintele.
Comenteaza