Băsescu: Reducerea personalului bugetar va continua în primul rând în administraţie

Băsescu: Reducerea personalului bugetar va continua în primul rând în administraţie
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că procesul de reducere a personalului bugetar va continua "în primul rând în administraţie" şi că, deşi în ultima perioadă nu au mai fost reduceri radicale, numărul de salariaţi la stat se reduce lunar cu cel puţin 5.000 de bugetari.

Întrebat dacă va fi continuat procesul de reducere a personalului bugetar, şeful statului a răspuns pozitiv, precizând că acest lucru va fi făcut "în primul rând în administraţie".

"Este legislaţia care spune - la şapte oameni care pleacă din sistem, se poate angaja unul - această legislaţie rămâne în vigoare în continuare. Şi mă uitam, spre exemplu anul acesta, deşi nu au mai fost acele reduceri radicale, legislaţia existentă face ca în fiecare lună numărul de salariaţi la stat să se reducă cu cel puţin 5.000. Între 5.000 la 8.000, lunar", a menţionat şeful statului.

El a precizat că acest lucru se face ori "natural", ori prin pleacarea din sistem a unor angajaţi care nu mai sunt înlocuiţi prin noi angajări.

"Deci, din ianuarie până acum, pe legislaţia existentă, nu a existat lună cu o reducere de personal mai mică de 5.000 de persoane. Fără concedieri. Dar se menţine această proporţie. Ca să poţi să angajezi un om nou în sistem trebuie să plece şapte", a mai spus şeful statului.

El a mai arătat că s-au dat unele derogări la Parchetul General, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Sănătate.

"Eu v-am dat media pe tot ansamblul bugetar", a conchis Băsescu.

 

Comenteaza