Băsescu se întâlneşte cu delegaţia FMI a Comisiei Europene şi Băncii Mondiale

Băsescu se întâlneşte cu delegaţia FMI a Comisiei Europene şi Băncii Mondiale
Preşedintele Traian Băsescu va avea astăzi la ora 16.00 o întâlnire cu delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, a anunţat Preşedinţia.

FMI a menţinut prognoza de creştere economică la 1,5% pentru acest an şi a redus cu 0,2 puncte procentuale estimarea pentru anul viitor, de la 3,9% la 3,7%, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Autorităţile române şi misiunea FMI au convenit asupra scrisorii suplimentare de intenţie la acord, care include noile ţinte şi măsurile care vor fi întreprinse în perioada următoare.

Rezultatele evaluării acordului de tip preventiv vor fi prezentate duminică după-amiază de preşedinte Traian Băsescu.

Şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a spus că România va continua să înregistreze în acest an creştere economică şi chiar să accelereze anul viitor ritmul de creştere, dar numai prin continuarea "satisfăcătoare" a reformelor, îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor UE şi planuri de investiţii solide.

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află la Bucureşti pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv şi a modului în care au fost îndeplinite ţintele stabilite pentru prima jumătate a acestui an.

Rezultatele evaluării vor fi prezentate luni, într-o conferinţă de presă, de către oficialii FMI, Băncii Mondiale şi cei ai Comisiei Europene.

 

Comenteaza