Bătaie cu săbii într-un club din Cluj. Atacatorii au fost reţinuţi pentru 24 de ore
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Mai 2017, 12:19
- Eveniment
- Ascultă știrea
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au reţinut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 21 şi 22 de ani, din Satu-Mare şi Maramureş, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
"În fapt, la data de 13 mai, în jurul orei 03.30, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că, în zona unui local public, de pe strada Berăriei, a avut loc un conflict.
La faţa locului, s-a stabilit că doi bărbaţi, scoşi din incinta localului de către agenţii de pază în urma unui scandal, au revenit şi i-au agresat pe aceştia, folosind obiecte contondente.
La nivelul unităţii de poliţie, au fost depuse plângeri penale privind săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe de către trei persoane", se arată într-un comunicat remis de IPJ Cluj.
În cauză sunt continuate cercetările sub coordonarea unităţii de parchet competente.